În perioada 17-22 iunie 2022, în Antalya (Turcia), se va organiza Campionatul European de scrimă.
Cum cei mai valoroși scrimeri ai planetei se află pe „bătrânul continent”, se poate spune că această competiție este una dintre cele mai puternice din lume.
Scrimerul român Iulian Teodosiu s-a clasat pe locul 7 în concursul individual de sabie, din cadrul Grand Prix-ului de la Padova (Italia), după ce a fost învins în sferturi de ungurul Aron Szilagyi, triplu campion olimpic, cu 15-6.
Iulian Teodosiu, liderul echipei de sabie masculin a României a declarat pentru Prosport că și-a propus ca alături de colegii lui să îndeplinească obiectivul federației, ocuparea locurilor 5-6.
„Este un obiectiv realizabil. Putem să-l îndeplinim. Echipa începe ușor-ușor să se închege și asta contează foarte mult.
Suntem focusați doar pe ideea de a trage cât mai bine pe planșă. Dacă vom reuși să depășim obiectivul federației, ceea ce nu ar fi imposibil, atunci va fi un bonus pentru noi”, a precizat cel mai valoros sabreor al momentului.
Privind în perspectiva îndepărtată, Teodosiu și colegii lui, țintesc calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.
„Ăsta este obiectivul nostru cel mai important.O calificare olimpică ar însemna enorm de mult”, a adăugat el.
Scrimerul român Iulian Teodosiu (CS Dinamo Bucureşti) a câştigat titlul în proba individuală masculină de sabie, pe 16 aprilie, la Campionatul Naţional găzduit de Sala „Ana Pascu” din Bucureşti, după ce l-a învins în finală pe colegul său de club Răzvan Ursachi, cu 15-7.
Faptul că sportivii noștri vor întra primii în competiția continentală nu-l deranjează pe liderul echipei noastre.
„Suntem obișnuiți cu acest sistem competițional. Nu contează dacă tragi primul sau ultimul. Important e ce faci în concurs.
La simplu mi-am propus să ajung cât mai sus. Eu sunt acum clasat pe locul 20 și mi-am propus să ajung în primii 16. Dar pentru asta am nevoie de puncte.
Am avut un cantonament foarte bun, mă simt bine iar o posibilă clasare pe podiumul de premiere este obiectivul meu la fiecare concurs”, a adăugat el.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER